În sens restrâns, ceaiul este o băutură făcută dintr-o plantă numită de chinezi tsa. Planta se numeşte Camellia sinensis (latină), şi, în funcţie de gradul de oxidare a frunzelor poate fi ceai alb, verde, oolong, şi negru.
Ceaiul se clasifica pe baza gradului de oxidare (fermentare) in care au ramas frunzele. Frunzele de ceai, daca nu se usuca repede dupa ce sunt culese, se ofilesc repede si incep sa se oxideze. Amidonul se converteste in zaharuri, frunzele se innegresc progresiv pe masura ce clorofila se descompune si se elibereaza taninurile. Pentru a opri aceste procese, se inlatura apa din frunze prin incalzire. Procedeele prin care se prepară ceaiul includ oxidarea, incalzirea, uscarea si adaugarea altor plante, condimente sau fructe.

În sens larg, termenul de ceai se referă la infuziile de plante, flori, fructe uscate, cu proprietăţi terapeutice.
Se fierbe apa, se ia de pe foc şi se toarnă peste plantele care au aşezate dinainte într-un vas de sticlă, sau alt fel de vas nemetalic. Dacă plantele sunt proaspete, acestea se lasă în vas cam 30 de secunde. Ceaiul trebuie să fi deschis la culoare. Plantele uscate se lasă să stea mai mult în vas, aproximativ 1 sau 2 minute. Rădăcinile se pun în apă rece, şi se lasă să fiarbă, câteva clocote. De obicei se pune cam o linguriţă de plante mărunţite la 200-250 ml de apă (aproximativ o cană de ceai).
Frunzele conţin nenumărate subsanţe benefice organismului.
De exemplu, în cazul ceaiululi verde, planta (frunza) conţine polifenol, metil-xantină, cofeină, aminoacizi, etc. Ceaiul verde de exemplu, este util în arderea grăsimilor, prin accelerarea metabolismului, aşa încât caloriile nu au timp să se depoziteze.
Ceaiul negru poate fi utilizat în prevenirea bolilor inimii, a atacurilor cerebrale, etc.